octombrie 30, 2009

Gioachino Rossini (Pesaro, 1792 – Paris, Passy 1868)

Copilaria si-a petrecut-o, alaturi de parintii sai, prin turnee (tatal lui era cornist iar mama soprana). La varsta de doisprezece ani, cand a compus sonatele sale a quatro, deja stia sa cante la vioara. A invatat contrapunctul in urma lecturii partiturilor lui Mozart sau Haydn. Intre anii 1804 – 1810 a urmat cursurile Liceului muzical din Bologna. De-a lungul adolescentei Rossini a fost pe rand cantaret, corepetitor si acompaniator la teatru, a practicat in afara clavecinului vioara si viola, cornul si violoncelul; a compus sinfonia , mise si cantate, opera „Demetrio e Polibio” si diferite lucrari instrumentale. In 1810 „La Cambiale di matrimonio”(Venetia) i-a deschis portile celor mai prestigioase teatre din nordul Italiei pentru care a scris cateva partituri care l-au consacrat la Venetia, Ferrara si Milano („La Pietra del paragone”, 1812), in timp ce „Ciro in Babilonia”, o opera sacra, va demonstra aprofundata cunoastere a stilului sever de care facea dovada autorul. Anul 1813 i-a adus gloria, la 21 de ani: dupa „Il Signor Bruschino”, Venetia a aplaudat opera seria „Tancredi” si drama giocoso „Italianca in Alger” , care au reinnoit in mod singular legile celor doua genuri.
In 1815 s-a impus cu „Elisabetta” , apoi un an mai tarziu cu „Otello”, care au largit intr-o maniera unica structurile obisnuite ale operei seria. In 1816 prezenta la Roma „Barbierul din Sevilla” care in pofida unei premiere furtunoase a triumfat rapid, apoi in 1817, „Cenusareasa”si „Cotofana hoata”, doua comedii sentimentale cu care si-a luat adio de la genul usor, acordand de aici inainte intreaga sa atentie reinoirii genului tragic, fixand noi tipuri vocale, avand grija ca nimeni inainte de el de scriitura vocala, dezvoltand rolurile orchestrei si corului, de mare importanta in „Mose”(1818), in timp ce in 1819 a scris opera romantica inspirata din creatia lui Walter Scott, „La Dona del Lago”.
„Semiramida” este ultima opera scrisa pentru scenele italiene in 1823. La Paris va scrie inca o opera in limba italiana dupa care va scrie in limba franceza, „Siége de Corinthe” (o adaptare a sa a operei „Maometto”)1826 si „Moise”(adaptare dupa opera sa „Mose”)1827.
Ultimele doua opere , o farsa „Contele Ory”(1828) si drama istorica, „Wilhelm Tell”1829 sunt compuse direct pe librete franceze.
Sensibil la reformele deja aduse structurilor operei de catre Jommelli, Traetta sau Mozart, a reutit sa realizeze sinteza perfecta intre genurile operei seria, semiseria si bufa, dar, spre deosebire de Mozart care introdusese tragicul in structurile operei bufe, Rossini a reusit sa insufle operei seria supletea structurilor genului semiseria, iar pretinsa lui „reforma” napoletana nu a fost decat concretizarea unor obiective mai vechi: astfel a putut sa desavarseasca renuntarea la recitativul secco, in beneficiul unui recitativ foarte liric si deseori ornamentat, dialogand cu o orchestra activa si plina de culoare (ceea ce ii reprosau contemporanii, care l-au supranumit „Signor Vacarmini” sau „Il Tadaschino”); a reusit sa imbine cu suplete aceste recitative cu ariile, duetele si ansamblurile, intretaindu-le uneori cu interventiile corului, construind vaste finaluri intr-o conceptie cu adevarat noua, dar ramanand totusi la conceptia numerelor izolate (pezzo chiuso), considerate ca un comentariu afectiv, izolat de actiune si usor de transportat dintr-o lucrare in alta asa cum facusera intotdeauna Bach, Händel, Gluck, Mozart.








Un comentariu:

Nicolle spunea...

Sunteti extraordinara! Va doresc un an luminos si fericit! La multi ani! :)