octombrie 05, 2009

Opera la Neapole

1. Opera seria. Inceputul operei bufa


In scoala napoletana, opera atinge apogeul evolutiei sale intr-o sinteza ce reuneste caracteristicile dramei „per musica” florentine, romane si venetiene. Existenta a trei institute in care tineri si tinere invata arta cantului vocal si instrumental si se pregatesc viitorii compozitori, face faima orasului Neapole, ridica prestigiul operei napoletane. Genul muzical–dramatic se va raspandi cu repeziciune in toata Europa, fiind reprezentat prin numele unor personalitati ce s-au format in conservatoarele de aici: Stradella, Provenzale, Leo, Durante, Pergolesi, Tomelli, Paisielo, Piccini.


La rascrucea dintre secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, moment de grea incercare pentru genul operei, devenita un spectacol incarcat de conventionalisme, un suflu nou il va aduce Alessandro Scarlatti (1660-1725). El defineste forma uverturii italiene, inversand ierarhia miscarilor: repede, lent, repede. Cele mai importante realizari ale compozitorului sunt acelea din domeniul mijloacelor de expresie dramatice, ale imbinarii cuvantului cu muzica, in care el stabileste trei forme distincte:


a) Recitativo secco: vorbirea muzicala rapida, folosita in pasaje pline de dinamism, in care desfasurarea vioaie a frazelor este sustinuta din cand in cand de acordurile clavecinului.


b) Recitativo stromentato: recitativul acompaniat de orchestra folosit de Scarlatti in momentele in care vrea sa exprime sentimente patetice, profund dramatice. Aici sensul cuvintelor este subliniat si comentat de graiul amplu si divers al pasajelor simfonice mai mult sau mai putin dezvoltate.


c) Aria: apare acolo unde starea sufleteasca a personajelor este redata prin monologuri cu o mai mare intindere. Aria este abia acum adusa la forma ei consacrata, sub forma numita „da capo”. Dupa melodia principala a ariei, Scarlatti introduce un episod central contrastant, pentru a relua apoi melodia initiala.


Scarlatti a fost un compozitor foarte productiv. A scris peste o suta de opere, sapte sute de cantate, oratorii si alte lucrari.


Incepand din 1679 cand i se reprezinta prima opera, „l’Errore inocente” („Gresala nevinovata”), Alessandro Scarlatti ofera teatrelor lirice italiene, prin nesecata sa inspiratie, in fiecare an, cel putin cate o opera noua, la Roma sau la Neapole.


Muzica lui Scarlatti oglindeste cu predilectie sentimentele lirice ale eroilor si nu actiunea in intregime. El nu acorda textului o importanta prea mare. Se ajunge la metoda unor formule tipice generalizate, care dau posibilitatea ca aceeasi muzica sa fie folosita si in alta opera. Compozitorii napoletani practica pe scara intinsa genul de opera „pasticio”, adica fragmente cu un oarecare cerc de imagini asemanatoare, care reunite, dau nastere unei alte opere.


Cu timpul, gratie cultivarii cu predilectie a momentelor culminante ale lirismului, se desparte elementul liric de cel dramatic, iar unitatea operei se destrama. Opera va fi redusa la o succesiune de numere pur muzicale. Recitativul face loc numeroaselor tipuri de arii care devin expresia diferitelor stari lirice. Astfel, intalnim: aria de bravura, aria declamatorica, aria de jale (lamento), aria caracterului (energica – patetica), aria bufa, arii cu caracter popular cum sunt sicilienele.


Limbajul armonic si polifonic al muzicii lui Scarlatti se imbogateste cu acorduri si procedee noi. Caracteristica este sexta napolitana(acordul de pe treapta a doua in rasturnare, a septimei micsorate), pe care o foloseste in momentele dramatice. In ceea ce priveste orchestra, desi ea este subordonata vocii, totusi este matura si bogata in procedee si combinatii de timbre in situatii tipice. De exemplu pentru scenele pastorale foloseste instrumentele de suflat din lemn, iar in momentele dramatice, razboinice utilizeaza instrumente de alama.


In ceea ce priveste libretul de opera, Scarlatti isi alege cu usurinta subiectele dintre cele mai interesante, dar nu si din punct de vedere al valabilitatii dramatice. Istorice, legendare, mitologice, s-au amestecat cu participarea elementelor bufe, de comedie, din viata de toate zilele, subiectele sale sunt imbracate intr-o muzica frumoasa, inspirata, dar lipsita de forta dramatica.


Nu toate operele lui Scarlatti s-au pastrat, insa dintre cele cunoscute amintim: Didona cea nebuna”, „Marele Tamerban, Carol regele Alemaniei”, Capriciile dragostei, si Rosaura.

In operele lui Scarlatti si ale contemporanilor sai, elementele de comedie ocupa un loc important. Fie in ambianta dramelor, fie separat, intr-o masura mai mare sau mai mica, apareau personaje comice. Aceasta a dus la dezvoltarea unor actiuni paralele in sanul operei seria. Compozitorii au largit latura bufa pana la o egala importanta cu actiunea principala.

Aceste intercalari au devenit acte de sine statatoare si se plasau la sfarsitul actului I si III. De acum, opera napoletana se scria in cinci acte: I, III si V erau acte seria, iar interludiile sau „intermezzi”, erau bufe. In actele seria se manifesta elementul conventional ca expresie a esteticii feudale iar actele bufe constituiau elementul nou, progresist, in plina dezvoltare, ce oglindea ideologia si gustul burghez. Desprinzandu-se de opera seria, „intermezzi” se puteau juca independent de restul operei. Printre primii compozitori de opere bufe se afla Pergolesi care a trait in prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Ca model al acestui gen a ramas opera bufa „La serva padrona” (Slujnica stapana), un intermezzo in doua acte dintr-o opera seria care s-a pierdut. Are trei personaje: slujnica, stapanul si servitorul mut.

Aceste opere se deosebeau de operele seria doar prin continutul plin de aluzii la aspectele directe ale vietii sociale. In ceea ce priveste constructia muzicala ele erau la fel ca operele seria. De-a lungul secolului al XVIII-lea, opera bufa, adancindu-si continutul social-ideologic, ca si laturile muzicale, devine genul favorit al publicului lar burghez.

Opera napoletana nu a corespuns pana la urma idealurilor florentine de a realiza adevarata drama muzicala. Meritul ei consta in aceea ca a transmis generatiilor urmatoare o lume a sentimentelor lirice de o deosebita frumusete, experimentate printr-o muzica neintrecuta.

despre dezvoltarea operei bufa aici: http://www.cristinavlasin.wordpress.com/

2 comentarii:

Andreea spunea...

Ma bucur sa te regasesc dupa atata timp. >:D<
Cu drag,
Andreea

Andreea spunea...

Ma bucur sa te regasesc dupa atata timp. >:D<

Cu drag,
Andreea