iulie 24, 2010

Tosca

In 1889 Ferdinando Fontana, libretistul care a scris „Le Villi” si „Edgar”, ii propune lui Puccini „Tosca”, ca subiect pentru o noua opera, i-a luat insa ceva timp editorului Ricordi sa faca aranjamentele pentru drepturile asupra lucrarii. In timpul negocierilor, Puccini lucra la „Manon Lescaut” si la „Boema”. Insa din cauza faptului ca autorului Toscai, Victorien Sardou, nu i-a placut muzica lui Puccini − de fapt el ascultase doar fragmente din „Le Villi” si „Edgar” − Ricordi a obtinut piesa pentru Alberto Franchetti, rivalul lui Puccini, si Luigi Illica.
Initial Puccini nu a fost atat de interesat de „Tosca” deoarece el inca mai avea indoieli asupra subiectului, insa interviul dintre Franchetti si Illica cu Sardou la Paris si prezenta lui Verdi acolo, i-a trezit interesul lui Puccini, astfel incat s-a decis ca in cele din urma sa compuna muzica pentru „Tosca” .In cele din urma, Ricordi il convinge pe Franchetti sa nu mai scrie opera, astfel ca Puccini era liber sa compuna muzica pentru „Tosca” avandu-l ca libretist pe Illica.
Cu toate ca Puccini a trebuit sa-si intrerupa munca pentru calatoriile sale in strainatate, unde trebuia sa asiste la repetitii si la punerea in scena a operelor „Manon Lescaut” si „Boema”, el a continuat sa compuna, a mers chiar si la Roma ca sa asculte clopotele bisericii dimineata, si sa vorbeasca cu preotii detalii legate de liturghie pentru „Te Deum”, si s-a sfatuit cu Luigi Zanazzo, poet si bibliotecar, pentru versurile din aria pastorului.



Cu acesta noua creatie, „Tosca”(1900) melodrama in patru acte, Puccini urca noi trepte ale maiestriei componistice, dezvaluind capacitatea sa extraordinara de a surprinde si contura muzical personaje complexe, caractere puternice, temperamentale, aflate in tabere opuse, ale caror fapte si actiuni declanseaza pasiuni, gelozie, santaj, ura si sinucidere. O actiune tipic verista ce i-a oferit posibilitatea crearii unei opere eroico-pasionale, de intensa vibratie si traire emotionala. Mai mult decat in operele anterioare, in „Tosca” Puccini contureaza distinct un personaj feminin proeminent, Floria Tosca, inzestrat cu virtuti morale superioare, cu calitati exceptionale ce starnesc admiratia spectatorului de opera.


Chipul sau, la inceput, este sugerat doar, ca in tabloul pe care il picteaza Cavaradossi, relevandu-se apoi in toata complexitatea trairilor sale, de-a lungul desfasurarii lor scenice, Puccini gasind pentru fiecare moment si situatie muzica, in expreia ei cea mai caracteristica, mai fireasca: suava si pasionala in dialogurile cu iubitul ei, demna si nobila in scenele cu Scarpia (pe care il implora pentru eliberarea lui Mario printr-o splendida arie), tragica si sumbra in final.
Remarcabile sunt si portretele muzicale ale celorlalte doua personaje Cavaradossi si Scarpia. Primul exprimandu-si sentimentele de dragoste fata de Tosca in aria „Recondita armonia” de la inceputul actului intai, in duetul din acelasi act si in scena scrisorii din actul al treilea, celalalt, un personaj perfid si bestial, crud, inuman si josnic (monologul „Tarda e la notte”, in tempo de gavota, de la inceputul actului al doilea, scena interogatoriului si scena cu Tosca din actul al doilea).


Muzica operei este de o imensa vibratie, cu accente mai mult tragice decat lirice, intr-o desfasurare trepidanta, conducand spre dramatismul covarsitor al actului al treilea. Mijloacele de expresie sunt intrebuintate in sensul realizarii unei maxime expresivitati, Puccini reusind o adevarata sinteza intre principiile dramei wagneriene si a celei italiene, sinteza ce rezulta din utilizarea constanta a leit-motivelor: al lui Scarpia cu care debuteaza opera, si al evadarii lui Angelotti, al lui Cavaradossi, al Floriei Tosca si al geloziei, din intensa simfonizare a muzicii, din stilul parlando cu accente veriste, din imbinarea cantului vocal cu cel instrumental, din varietatea intensitatilor si a scarilor dinamice.
Acuzata de lipsa de „elan liric si de o mereu actuala prospetime” in comparatie cu „Manon Lescaut” si „Boema”, „Tosca” s-a impus tocmai prin expresia dramatica, prin acea redare veridica a trairilor si a nazuintelor umane, intr-o expresie muzicala a carei tensiune creste continuu, culminand cu scena finala.

...va continua...

Niciun comentariu: