august 12, 2010

Turandot - Puccini



In timpul celor doi ani care au urmat tripticului, Puccini nu a putut gasi un subiect pentru o noua opera. Diferite proiecte au fost gandite. El a inceput sa puna pe muzica „Christopher Sly” de Giovacchino Forzano, dar l-a abandonat. Acesta situatie disperata s-a schimbat cand discutiile s-au indreptat catre „Turandot”, in timpul unui pranz pe care Puccini il lua cu Giuseppe Adami, libretistul care a scris „La Rondine” si „Il Tabarro”, si Renato Simonicare. Puccini a inceput sa lucreze cu libretistii sai, creand personaje umane cu personalitate puternica, si de asemenea stavilind „Commedia dell’Arte” in trei masti: Ping, Pang, Pong.






Puccini a inceput sa compuna primul act in intai ianuarie 1921 si l-a terminat in noiembrie 1922.
In timp ce scria muzica la actul al doilea, la sfarsitul anului 1923, durerile de gat si tusea au inceput sa-i faca probleme. Totusi, compozitorul nu le-a luat in seama. In februarie 1924 el a terminat al doilea act. In toamna anului 1924, Puccini a inceput sa lucreze cu Toscanini, care a fost dirijor in seara premierii. Cu toate acestea, cele doua scene care urmau dupa moartea lui Liù nu au fost scrise, deoarece Puccini a vrut sa astepte terminarea textului in duetul dintre Turandot si Calaf ca sa compuna muzica pentru momentul in care Turandot se transforma. In 8 octombrie 1924, la doua zile dupa ce a fost diagnosticat cu cancer laringian, boala care urma sa-l ucida cateva saptamani mai tarziu, Puccini a acceptat, in cele din urma, a patra versiune a lui Adami a textului duetului. In 4 noiembrie compozitorul a fost trimis la o clinica in Bruxelles. Acolo el a continuat sa lucreze la „Turandot”. A fost operat pe 24 noiembrie, dar cinci zile mai tarziu a murit. A lasat insa multe pagini cu proiecte pentru duet si ultima scena a lui Turandot. Toscanini a vrut ca Ricardo Zandonai sa termine opera, insa fiul lui Puccini, Antonio, a obiectat pentru ca s-a gandit ca Zandonai era prea cunoscut. In cele din urma i-au incredintat terminarea operei, lui Franco Alfano, care a incheiat-o sase luni mai tarziu.
In seara premierei, dupa moartea lui Liù cand corul canta: „Liù, bonta perdona! Liù, docezza, dormi! Oblia! Liù! Poesia!” Toscanini lasat bagheta, in timp ce cortina era incet coborata, s-a intors cu fata la public si a spus: „Aici se termina opera, pentru ca in momentul acesta Maestrul a murit”. Versiunea lui Alfano a fost cantata la a doua reprezentatie. Dupa moartea lui Puccini, intrebarea daca „Turandot” ar trebui reprezentata ca opera neterminata sau cu versiunea lui Alfano, era inca sub semnul intrebarii.





Aceasta ultima opera a lui Puccini, pe un libret de Giuseppe Adami si Renato Simoni dupa o piesa de Carlo Gozzi, releva maturitatea maiestriei artistice la care a ajuns compozitorul, care parcurgand drumul lung al unei vaste experiente in lumea teatrului muzical, acum revine la marea traditie a cantecului italian de tip bel-canto, pe care il trateaza modern, intr-o viziune noua, in care melodia este supusa unor procese de dezvoltare continue, determinand respiratii ample de o emotionalitate frapanta.
Subiectul operei, amestec de fantastic si realitate evidentiind forta invincibila a dragostei, i-a permis compozitorului adancirea analizei psihologice, prin potentarea semnificatiilor, actiunilor si a gesturilor personajelor, in directia declansarii reprezentarii realist-veriste.
Astfel, Calaf, desi cunoaste pretul cutezantei sale, increzator, risca totul pentru a o cuceri pe frumoasa Turandot. „Iubirea si victoria vor fi ale mele”, spune el si raspunde la cele trei intrebari enigmatice ale printesei, devenind un invingator, in timp ce sub vraja si forta dragostei, Turandot va fi invinsa. Intre ei se interpune scalva Liù, care, din dragoste devotata, pentru a nu fi obligata sa divulge numele lui, isi sacrifica viata.






Pe fondul acestei idei, Puccini isi compune muzica de o mare varietate in alcatuire vocal-simfonica si complexitate a expresiei, de la gravitatea dureroasa si sobrietatea grava a scenelor din actul intai, la lirismul cald, tulburator al scenelor in care apare Liù, de la comicul burlesc in care sunt tratati cei trei ministri Ping, Pang si Pong, la romantismul tulburator al scenelor finale dintre Calaf si Turandot, care se inchina in fata printului necunoscut, pe care il numeste ... Iubire. De remarcat preocuparea compozitorului pentru crearea cadrului exotic realizat nu numai prin fastul montarilor ci si prin intonatiile specifice chineze, desprinse din scari si melodii pentatonice, ce confera muzicii operei un farmec aparte.




Niciun comentariu: