octombrie 13, 2010

CONCEPTUL DE OPERA AL LUI PUCCINI

Conceptul clar pe care Puccini l-a avut asupra operei a reprezentat un original si consistent punct de vedere in gandirea muzicala dramatica. Comparat cu marii dramatisti muzicali, Puccini a lucrat intr-o lume de opera limitata in materie de subiect, varietate si domeniu al personajelor. Din cele doisprezece opere ale sale, sapte sunt denumite dupa eroinele sale, care cu exceptia lui Minnie si Turandot, in esenta sunt la fel.
Puccini nu ne angajeaza in atatea nivele ca Mozart, Wagner, Verdi si Strauss, dar in independenta sa, nivelul caracteristic, nivelul in care erotismul, pasiunea, senzualitatea, tandretea, patosul si disperarea se intalnesc si fuzioneaza, el a fost de neintrecut.
Puccini a considerat munca la un libret, a fi un act creativ, la fel de importanta ca munca la orchestratie. El a spus: „Baza unei opere este subiectul si tratamentul dramatic”. Indiferent care ar fi critica adusa impotriva limitarilor in materie de subiect si dramatism, cert este ca libretele sale sunt remarcabile si ii ofera oportunitatile de care are nevoie pentru a-si exersa in intregime imaginatia.
Tinta lui Puccini nu a fost muzica dramatica ci drama muzicala. Totusi, in felul sau, el a gandit in termenii „Gesamtkunstwerk” in care intreaga aparatura scenica − cantat, jucat, declamatie, expresia fetei, gesturile si miscarile, costumele, decorul si luminile − sa fie angajate pentru a creea efectul maxim. Astfel el a insistat ca lumina sa urmeze indeaproape schimbarile dramatice, sa fie reglata „cu o ureche atenta”, si a fost obsedat ( ca si Berg in „Wozzeck” ) de momentul in care ar trebui sa cada sau sa fie ridicata cortina − „o cortina coborata prea devreme sau prea tarziu, deseori inseamna esecul operei”.
De la „Tosca” inainte indrumarile de scena au fost de departe mai elaborate decat ale lui Verdi si operele sale cereau cantareti – actori mai flexibili in tehnica jocului lor scenic decat in lucrarile compozitorilor mai vechi.

Niciun comentariu: